Remember 21.12.1989 Cugir

[vikkktor]

Citat Marius Mioc...

,,În 21 decembrie 1989, la Cugir, mulţimea revoltată a atacat sediul miliţiei. Miliţienii au deschis focul, sediul miliţiei a fost incendiat, iar doi miliţieni, comandantul Valentin Pop şi subofiţerul Ilie Staicu au fost linşaţi.

Descrierea evenimentelor într-o interpelare parlamentară a deputatului Emil Crişan (linc): Prinşi de un grup de atacatori vizibil excitaţi de băutură şi cuprinşi de o furie ucigaşă, cei doi au fost supuşi unei ploi de lovituri de cuţit şi topor, care le-au transformat curînd trupurile într-o masă de carne şi oase, din care sufletele îngrozite încercau, într-un ultim efort de eliberare, să-şi ia zborul. Apoi, stropiţi cu benzină, cei doi au fost transformaţi în făclii groteşti şi spectacolul acesta a continuat, victimelor fiindu-le tăiat urechile, nasul şi organele genitale, gurile fiindu-le umplute cu mizerii de nişte minţi bolnave de turbare şi ură.

Deputatul respectiv pretinde şi titlul de “martiri ai revoluţiei” pentru acei doi miliţieni, cerînd drepturi corespunzătoare pentru familiile acestora.

În 2002 persoanele vinovate de omorîrea celor doi miliţieni (Adrian Carica şi Aurel Mihu) au fost arestate şi îşi ispăşesc pedeapsa cu închisoare (10, respectiv 13 ani). Unul din cei implicaţi (Alexandru Popa) s-a sinucis (linc).

Prin Decretul-Lege 3/1990 CFSN amnistiase “infracţiunile politice prevăzute în Codul penal şi în legile speciale săvîrşite după data de 30 decembrie 1947. Prin infracţiuni politice, în sensul prezentului decret-lege, se înţeleg faptele care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii şi cultului personalităţii, împotriva terorii şi abuzului de putere din partea celor ce au deţinut puterea politică;
b) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, obţinerea de drepturi civile şi politice, economice, sociale şi culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii;
c) obţinerea oricăror alte revendicări democratice.”

Mă întreb în ce măsură este corectă condamnarea persoanelor care au ucis pe acei miliţieni din Cugir, şi dacă respectiva faptă, săvîrşită în timpul revoluţiei din 1989, nu este de fapt o infracţiune politică care a avut un rol în răsturnarea regimului Ceauşescu.

Este cert că miliţienii de la Cugir au deschis focul, şi nu numai în aer. De pildă, într-un articol din 2002 (linc), citesc despre “Alexandru Iosa, împuşcat în picior cu gloanţe “dum-dum” în 21 decembrie 1989 şi care a fost timp de aproape 10 ani şeful asociaţiei revoluţionarilor din Cugir”.

Acest Alexandru Iosa se dezice de cei care au participat la omorîrea miliţienilor, dar eu cred că, independent de părerile sale personale, deschiderea focului de către miliţieni şi apariţia unor răniţi precum dl. Iosa în rîndul mulţimii au fost motive importante ale linşării celor doi miliţieni.

Vestea despre cele întîmplate la Cugir s-a aflat mai departe şi cred că a avut ca efect o benefică timorare a forţelor de represiune. În capitala de judeţ, Alba Iulia, în dimineaţa de 22 decembrie ora 8,20, prim-secretarul PCR Ioan Savu acceptă să predea puterea fără a opune rezistenţă unui comitet revoluţionar condus de Mihai Babiţchi (vezi cartea lui Mihai Babiţchi – “Revoltă în labirint. Decembrie ’89″, Editura BAB, Alba Iulia 1996).

Sînt convins că cele întîmplate la Cugir au fost aflate nu doar la Alba Iulia ci şi la Bucureşti, de către capii forţelor de represiune. Non-combatul adoptat de aceste forţe în 22 decembrie (contrastînd cu intervenţia din 21 decembrie) se poate datora şi veştii despre linşarea miliţienilor la Cugir, care i-a făcut pe capii forţelor de represiune să înţeleagă ce îi poate aştepta dacă stăruie în a-l sprijini pe Ceauşescu. Persoanele care au omorît pe acei doi miliţieni la Cugir poate că au salvat vieţi omeneşti la Bucureşti, Alba Iulia şi în alte oraşe.

Mi se pare mai credibilă ideea că non-combatul adoptat de forţele de reprimare în 22 decembrie s-a datorat fricii generată de vestea unor evenimente precum cele de la Cugir coroborată cu prezenţa în stradă a sute de mii de manifestanţi, decît unor comploturi din Cişmigiu care durau de 10 ani.

Întreb: nu trebuia în acest caz aplicată amnistia conform art. 1 din Decretul-Lege 3/1990, fiind vorba de “exprimarea protestului împotriva dictaturii şi cultului personalităţii, împotriva terorii şi abuzului de putere din partea celor ce au deţinut puterea politică”. E adevărat, protestul s-a exprimat printr-o formă violentă, în condiţiile în care miliţienii respectivi deschiseseră focul şi răniseră demonstranţi. Dar oare poporul român avea dreptul doar la proteste non-violente împotriva regimului comunist?,,

[2ndLt]

Vikkktor, ar trebui noi toti romanii sa ne pregatim de ceva, din nou?!

[vikkktor]

nu am zis asta...desi, daca am fi fost tot timpul pregatiti, poate era si ne era mai bine...victimele de mai sus erau cunoscute pentru modul de a ,,ancheta,,...cate odata, capitanul de militie, Valentin Pop, comandantul de la Cugir, venea acasa cu camasa stropita de sangele ,,clientilor,,, cf depozitiei unui vecin...din toti militienii din sediul respectiv, numai cei doi dupa ce au tras de pe acoperisul cladirii in multime, au fost linsati...ceilalti s-au predat si multimea i-a lasat sa plece cu cate un ghiont de rigoare...este doar un ,,memento,, adresat celor care daca prind un scaun in dos, au senzatia ca puterea este vesnica...cate odata, poporul nu-i trateaza pe toti ca pe Visinescu...cei doi au murit in urma loviturilor primite de multimea dezlantuita, au fost incendiati, spintecati, dupa care organele genitale le-au fost taiate si introduse in gura...nu i-au ajutat nici macar armele in fata furiei multimii...

PS apartamentele din prima foto sunt ale celor doi, dupa cum vedeti altele nu au suferit pagube...iar in a doua foto este sediul Militiei Cugir...jos aveti pe

- Plutonierul major Ilie Staicu lucrator in cadrul Militei Cugir, nascut 17 iulie 1946- mort 21 decembrie 1989
- Capitanul Valentin Pop sef al Militei orasului Cugir, nascut in 10 martie 1955-mort 21 decembrie 1989

[sBogdan]

Nu pot sa imi imaginez ce a fost in mintea acelor participanti la evenimentele din '89,ma refer la starea lor psihica. Nici de o parte nici de cealalta.Era un haos total,nimeni nu stia ce se va intampla...ma rog,nu pot sa stiu. Dar personal,cred ca acei care i.au spintecat pe cei doi in cauza,nici intr.un caz nu erau oameni normali iar starea lor psihica clar era aproape de dementa. Nu am cum sa.i apreciez,asta este.Dementa,asta.i cuvantul. Ca si in cazul executiei colonelului Gheorghe Trosca dupa ce 8 din cei 16 USLA.si au fost impuscati mortal de trupele MApN care aparau SMFT. Binenteles,cretinii de ''revolutionari'' au au considerat ca daca decapiteaza si urineaza pe corpul colonelului este o izbanda impotriva terorismului,sau a regimului,nu imi dau seama. Incerc doar sa imi imaginez doar starea psihica a acelor oameni care decapiteaza un cadavru...dementa,clar.Din punctul meu de vedere cei care au omorat,spintecat,etc,sunt criminali si trebuiau judecati ca atare.De ambele parti.Din pacate unii au devenit mari revolutionari si au ocupat functii inalte in stat. Si nu stiu care este mai vinovat ,soldatul speriat din postul de santinela care a deschis focul asupra unor descreierati care au intrat in perimetrul lui sau aia care au intrat in sediile institutiilor facand pe judecatori si calai in acelasi timp. Ambele parti,cine stie,parerea mea este formata,oricum. Sincer nu inteleg sensul comparatiilor de genul asta care dau in radicalism,inttro lume civilizata,asa avem pretentia.Prefer sa imi amintesc revolutia ca pe punctul nostru de plecare inspre libertate si nu faptele unor dementi,cu creierele plutind in aburi de alcool si euforie. Sincer,am vazut prea multe in viata asta ca sa imi doresc din nou un haos si o tara aproape de un razboi civil. Pentru cei care nu stiu cum arata un razboi si ce aduce el,va rog sa ma credeti pe cuvant,va asigur ca este ultimul lucru pe care va doriti sa il vedeti. Poate cei care nu apreciaza faptul ca se pot trezi dimineata odihniti,simplul act de a deschide televizorul,a.ti face o cafea,plimbarile in parc,hobbyurile,cina cu familia,calatorii,lucrurile astea banale si simple,ii anunt ca cei care au fost atinsi de razboi ,nici macar nu puteau visa la asa ceva,singurul lor scop fiind supravietuirea!Iar cine nu stie ce inseamna supravietuirea,cum este sa fi gata sa ucizi pentru o bucata de paine sau sa iti vezi copilul bolnav murind fara sa ai o aspirina sau spulberat de bombe si tiruri de artilerie,sigur,le este foarte usor sa povesteasca...cu stomacul, plin la caldura,pe internet,plangandu.se de traficul de la ora 18. Hai ca am luat.o pe aratura putin,dar repet,astfel de fapte nu fac decat sa ma revolte si sa imi aduca aminte de cei care acum sunt revolutionari cu acte in regula,ba mai iau si bani ptr asta dupa ce au facut fapte care nici un om intreg la bibilica nu le.ar face. Sunt constient ca nici militienii aia nu au fost usa de biserica dar nici kkatii aia care isi spun acum revolutionari nu erau trimisii lui Dumnezeu pe Pamant ca sa imparta ei dreptatea.Din pct meu de vedere sunt doar niste psihopati dementi ptr ca trebuie sa fi clar psihopat sa poti trai linistit cu tine insuti dupa ce spinteci un om,pe care probabil nici nu l.ai cunoscut poate doar ai auzit ca este un ''om rau.'' Ala care si.a dat seama ce a facut s.a si sinucis.Si sunt sigur ca au fost mai mult de cele doua persoane care acum sunt in inchisoare,dar care stau linistiti in fata televizoarelor,injurand guvernul ca nu le mai da bani.Amnistie ptr astia ??! Niciodata !

P.S. Imi pare rau de cei care chiar merita titulatura de revolutionari.

[vikkktor]

cred ca esti un pic cam tanar si nu ai constientizat teroarea in care era mentinuta populatia inainte de 89...se vede ca nu cunosti la adevarata valoare teroarea la care am fost supusi zeci de ani si de catre asemenea militieni...daca ai fi trait vremurile alea nu prin prisma unui copil, poate acuma ti-ai fi explicat de ce multimea a spintecat pe cei doi si de ce cei doi, nu s-au predat ca ceilalti colegi ai lor si au preferat sa se refugieze pe acoperisul cladirii de unde au deschis foc...acuma poate iti vei explica de ce asemenea lucruri sunt inerent repetabile...memoria colectiva este scurta si cine nu a trait, nu crede...pana la urma, asa cum se arata si in comentariul respectiv, eu as califica acest lucru ca o forma de legitima aparare...

[vikkktor]

aici te aduceau jigodiile astea care inca mai supravietuiesc printre si peste noi si astazi...

Pe 2 martie 1989, pe pârtia de schi "Bradul" din Poiana Braşov, Liviu Cornel Babeş, maistru la Fabrica de Prefabricate, a protestat tragic faţă de regimul comunist.


În acea zi, el a recurs la un gest dramatic, dându-şi foc. Pe o bucată galbenă de carton, scrisese, înainte de a muri, un text cutremurător: "Stop murder! Aus­ch­witz = Braşov" ("Opriţi crimele! Aus­ch­­witz = Braşov"). În urma auto­in­cen­­dierii, a murit la spital după câteva ore. La înmormântarea ce a avut loc la Cimitirul municipal din localitate au participat sute de braşoveni, veniţi acolo voluntar, după ce auziseră "pe la colţuri" despre tragedia concitadinului lor. În lume, Radio Euro­pa Liberă a răspândit ştirea, prin vocea redacto­rului Neculai Constantin Munteanu.

Protest politic
Acasă, nimic din comportamentul lui Liviu Cornel Babeş nu anunţa tra­gi­cul deznodământ. Până şi dimi­nea­ţa acelei zile de 2 martie 1989 a fost una obişnuită, în familie. Dis-de-di­mi­­nea­ţă, Liviu Cornel Babeş a luat micul de­jun cu soţia şi a plecat la fa­brică. Pentru după-amiază, soţii programaseră şi o vizită de familie. La ora 9, maistrul Babeş s-a învoit de la muncă. Nu a participat nici la şedinţa ce trebuia să se desfăşoare la acea oră. Unde pleca, nu a spus nimănui. Dar ce a urmat a zguduit oraşul Braşov. În ab­sen­ţa soţiei şi a fiicei, a trecut pe acasă, luându-şi cu el schiurile. Timp de câteva ore a schiat întruna. Dar la ora la care ar fi trebuit să fie deja acasă, cu ai săi, Liviu Cornel Babeş a ales o altă cale. Îşi procurase din timp o canistră de benzină şi, în semn de protest pentru măsurile represive ale regimului faţă de muncitorii braşoveni (15 no­iembrie 1987), s-a autoincendiat. Din familie, singurul care l-a mai văzut a fost fratele său. I-a stat alături timp de aproape o oră, la Spitalul judeţean, unde muribundul a agonizat în urma arsurilor grave. La ora 18, Etelka Babeş a primit şi ea vestea cutremurătoare. Medicii i-au comunicat atunci, fără a oferi şi alte detalii, că soţul ei murise între timp. Tot ei au recomandat fami­li­ei să ţină închis sicriul până la în­mor­mântare. Pe 5 martie 1989, în zi de du­minică, la Cimitirul municipal, sute de oameni l-au condus pe ulti­mul drum. Preotul de la Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" a oficiat două slujbe, acasă şi la cimitir, deşi Babeş îşi luase singur viaţa. Să fi acordat Biserica iertarea păcatelor marti­rului din Braşov?

Tablouri premonitorii
Maistrul în vârstă de 47 de ani era şi un talentat artist plastic. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici Amatori, era cunoscut în mediul artistic bra­şo­vean, în care se remarcase prin câteva ex­poziţii. Acum, ultimele sale picturi sunt interpretate de familie ca premonitorii pentru gestul său drama­tic: "Toate ultimele tablouri erau cu te­mă", îşi aminteşte îndurerată Etelka Babeş. "De exemplu, era un tablou cu o pădure amputată. Îmi zicea: «Uite, asta suntem noi, nişte amputaţi!». În alt tablou era un labirint şi în mijloc, Iisus răstignit pe cruce. Îmi spunea: «Uite cum e viaţa, ca un labirint, dacă ai credinţă ieşi din labirint!». Ulti­mul lui tablou (Grota cu măşti, n.n.) era un fel de peşteră în care stalactitele şi stalagmitele erau numai cranii, iar în centru apăreau din umbră o femeie şi un copil. Eu spuneam că parcă suntem eu cu fiică-mea, cum rămânem înmărmurite. Şi aşa a fost! Âsta a fost ultimul lui tablou!...". Pe verso, avea şi o însemnare: "Ende" (Sfârşit)!

Securitatea a confiscat caietele
Cazul Babeş a fost instrumentat discret de Securitate. Imediat după în­mor­mântare, un securist a scotocit camera de lucru a maistrului, în pre­zenţa soţiei. "Au venit la mine, la serviciu, de la Securitate, îşi aminteşte Etelka Babeş. Am plecat cu ei acasă. Au fost omenoşi, mai ales unul dintre ei, un tânăr. Mi-a zis că vrea să se uite prin sertare. M-au întrebat dacă avea ca­iete, ei ştiau că e pictor amator. Vo­iau să afle dacă am păstrat caietele cu schiţe.

Le-au luat, dar nu pe toate, doar două dintre ele şi nu mi le-au mai dat înapoi." Pe lângă grijile vieţii de zi cu zi, văduva a suportat şi comportamentul cunos­cuţilor. Foştii prieteni, de teama Securităţii, au rupt legătura cu familia Babeş. "Din martie '89, ni­meni nu a mai vorbit cu mine. De fri­că, prietenii nu mă mai căutau. Mi-au şi spus că nu vor să ne mai vedem pen­tru că le este frică. Asta e! Totuşi, la ser­viciu nu am avut probleme. Toţi au tăcut."

Erou-martir, după 8 ani
Gestul lui Liviu Cornel Babeş din 1989 se aseamănă cu cel al studentului ceh Jan Palach, care la 19 ianuarie 1969 şi-a dat foc pe treptele Muzeului Naţional din Praga, în semn de protest faţă de ocupaţia sovietică. Cehii au ştiut să-şi respecte eroul încă de atunci, deoarece înmormântarea lui Palach s-a transformat într-o ma­nifestaţie de protest contra URSS-ului. Au participat un milion de oameni, cu toate că ţara era sub ocupaţia Armatei Roşii. În zilele noastre, o stradă centrală şi o piaţă din Praga poartă nu­mele lui Jan Palach, iar cehii, anual, la 19 ianuarie, îl serbează pe eroul lor.

În schimb, despre Liviu Cornel B­beş puţini români ştiu câte ceva. Mu­ni­cipalitatea din Braşov a denumit o stradă după numele său, însă, dintre organizaţiile societăţii civile, doar Asociaţia "15 Noiembrie 1987" îi cinsteşte memoria an de an, organizând o ceremonie religioasă pe locul unde s-a autoincendiat. Pe pârtia "Bradul" din Poiana Braşov, singurul simbol care indică protestul său este o cruce de fier ridicată de familie.

Despre respectarea memoriei so­ţu­lui, doamna Etelka Babeş spune cu amărăciune: "Cei care au murit la revoluţie au fost înmormântaţi în Parcul Central din Braşov. Mare tristeţe am în mine văzându-l pe soţul meu uitat pe nedrept de cei care au organizat acest loc de odihnă din centru ora­şului pentru eroii-martiri ai Revo­lu­ţiei. În fond, Liviu a deschis în 1989 Re­vo­luţia Română anticomunistă! Nu poate nimeni contesta acest lucru".
Liviu Cornel Babeş a fost declarat "erou-martir" la 4 iunie 1997.

[knauf]

Despre acele evenimente sa vorbeasca doar cei care aveau o varsta ,nu spun care,in perioada revolutiei.
Familia mea a avut telefonul ascultat ani si ani de zile,corespondenta era in mod evident deschisa si cenzurata prin hasurari pe text,pachetele din afara erau deschise si umplute cu maculatura....nu am putut urma o scoala militara pentru ca aveam rude in Germania,SUA,Suedia. Matusa mea nu a putul avea o cariera academica din cauza ''dosarului'' si chiar daca era buna prietena cu Zoia,s-a limitat doar la anumite proiecte si colaborari in domeniul sau...si toata viata ei a fost o renumita profesoara de matematica la o scoala generala
Impotriva acelori militieni care au deschis focul,as fi actionat in consecinta cu intentiile lor!

[oroles]

Bogdan, comentariul tau mi se pare foarte echlibrat si de bun simt. Sunt total de acord. Revolutia sau vremurile nasoale din anii 80 nu pot sa justifice un asemenea comportament. Asta e comportament de animale, nu de oameni si animalele trebuie tratate ca atare.

[sBogdan]

Chiar daca aveam 12 ani pe atunci(de aceea am spus ca nu pot sa imi imaginez starea lor)nu pot sa aprob acele fapte. Nu am cum. Dezmembrarea cadavrelor,spintecarea,urinarea,transformarea si afisarea partilor corpurilor dezmembrate ca un trofeu,mi se pare de un barbarism iesit din comun. Nu am sa accept niciodata asa ceva.Am fost crescut si educat de parintii mei,am fost incurajat sa imi formez propriile opinii,o experienta de viata destul de bogata,am vazut ce face razboiul in tari ca Afganistan,Irak,provincia Kosovo,am anumite principii si toate acestea ma impiedica sa aprob asa ceva. Asta este,fiecare cu opinia lui.

[vikkktor]

ceea ce am postat mai sus, asa cum am mai spus, are darul de a aminti sau a face cunoscut, unora care in zilele noastre ajung sa faca exces de putere si sa strambe legiile dupa cum vor ei, ca oricand se pot intalni cu victimele lor...am postat asta pt ca in orasul unde stau, am tras pt prima oara clopotele unei catedrale si am strigat pt prima oara ,,jos comunismul,, pt ca asa credeam, asa cred si nu pt a imi cere ulterior avantajele revolutionarului...am postat asta pt a aminti unora, ca erau vremuri cand ne era frica sa spunem un banc, sa ascultam un post de radio, vremuri in care bunicii nostrii mureau inghetati noaptea la coada la alimente, eram impuscati pe frontiera daca vroiam sa parasim lagarul Romania, ascundeam decoratiile primite de inaintasii nostrii care au aparat pamantul nostru, ca aveau insemne regaliste, sau faceam colectie de hartii de chewing-gum si ne uitam la o bricheta cu quart ca la Dumnezeu...acele vremuri se pot intoarce oricand inapoi pt ca istoria se repeta si acuma, eu observ prin mentalitatea celor care propun restrictii in a detine arme, ca un mod de a imi confisca libertatea si a imi refuza dreptul de a ma apara, tot asa cum faceau nazistii si comunistii..... violenta este o latura omeneasca, pentru ca este un atribut al omului, fiind o actiune facuta de om...la violenta, reactionezi cu violenta, nu cu zambile, asta se numeste legitima aparare si este statuat din cele mai vechi timpuri, inclusiv in Biblie, vezi legea talionulul...daca nu o faci, vei fi tot timpul in postura de victima, ...de-a lungul istoriei, cei pe care-i studiem acuma si admiram in parte, Macedon, Napoleon, Obama, nu au ajuns in posturile respective, decat cu violenta...uite ce s-a intamplat cu cei care nu numai ca au tinut poporul asta prin violenta si teroare 45 de ani cu nasul in tarana, dar in 89 au si actionat in consecinta pentru a-si pastra privilegiile si puterea...in lipsa unei justitii corecte si echitabile, justitia maselor, justitia victimelor in fapt, are aplicabilitate imediata si de cele mai mutle ori este corecta, fiind motivata si infaptuita de insasi subiectul abuzurilor...daca aceasta nu se face, iata ce se intampla...

,,Presedintele Ion Iliescu a semnat decretul de gratiere a lui Iosif Veverca, militianul condamnat la 15 ani de inchisoare pentru uciderea unui manifestant in timpul evenimentelor din decembrie 1989, de la Timisoara. Consilierul de stat pentru probleme juridice Serban Nicolae a declarat, sambata, ca, alaturi de Veverca au mai fost gratiate alte 13 persoane,,...

atata s-a ales de sacrificiul celor care au murit in 89, care au fost ucisi in puscariile comuniste si in beciurile militiei, care au murit in munti haituiti de securitatea care si acum ocupa posturi de conducere, asta pentru a putea tu, sa scrii pe forumuri ca acestea, fara sa te caute o Volga neagra in miez de noapte...daca nu ai gustat din paharul cu teroare servit de astia zilnic timp de 45 de ani, daca nu ai trait asemenea experiente, nu ai caderea de a condamna si de a judeca...taci, asculta si tine minte, pentru ca daca nu o faci, toate acestea se vor repeta si atunci va fi prea tarziu sa mai poti face ceva...

[sBogdan]

Cred ca nu am fost bine inteles. Am spus ca ma bucur de libertate tocmai ptr ca stiu ce face un razboi,o revolutie,un razboi civil,da? Si nu as vrea sa se mai repete vreodata ce s.a intamplat in '89. Respect pentru cei care au luptat,au murit pentru libertate. Dar tu mi dai un exemplu total gresit,amintind de niste abuzuri,crime ,barbarism,facand trimitere mai in gluma,mai in serios la conducatorii nostrii de azi,ceea ce este foarte gresit,cel putin asa am perceput eu.Asta incerc sa spun.

Da,violenta este o trasatura a caracterului uman,adevarat,insa la violenta nu se raspunde cu violenta. Doar cei fara discernamant fac asta. Oamenii evoluati,capabili,profesionistii raspund la violenta cu FORTA. Acel raspuns tactic ,calculat,si care are un timp si o intensitate ce poate stopa acea violenta.Cel putin inspre asta tind eu.

[vikkktor]

nu te bucuri de libertate, pentru ca nu constientizezi ce inseamna cu adevarat lipsa ei...te-ai maturizat intr-o relativa libertate si neavand termen de comparatie, crezi ca starea actuala de relativa libertate este insasi libertatea...

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic

VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța.

masele de atunci si-au exercitat forta si printr-un act violent, au pedepsit cei doi militieni, infaptuind un act de justitie ad-hoc...motivul a fost comportamentul celor doi lucratori de militie in exercitarea atributiunilor de serviciu de-a lungul carierei...daca nu procedau asa, acestia erau fie nepedepsiti de justitia post decembrista, fie gratiati la un moment dat...oricum, au avut tupeul ulterior sa-i propuna ca ,,eroi martiri,,...daca in momentul in care desteptii astia care propun legiferarea cretinismelor astea cu armele, aveau parte de o demonstratie la IGPR si se cerea demisia lor, cred ca pe viitor, urmasii lor se gandeau de doua ori cand ar mai fi propus asa ceva...neexistand asemenea reactie, avem ce meritam...uitam prea repede si privim cu prea mare condescendenta cum se caca unii in capul nostru...

[sBogdan]

Am crezut ca am explicat ce inteleg eu prin forta. Cei care au savarsit acele acte nu au folosit forta.Doar violenta. Nu a fost nimic calculat,nimic cerebral. Doar dementa.Nu regasesc nimic normal,sau sa le de.a dreptul ca dupa uciderea militienilor sa le fie taiate organele genitale si plasate in gura,nici spintecarea cadavrelor,etc. Nu pot sa accept si pace. Fiecare cu parerea lui. La fel cum nu cred ca orice nemultumire se rezolva cu o demonstratie.

[vikkktor]

Am crezut ca am explicat ce inteleg eu prin forta. Cei care au savarsit acele acte nu au folosit forta.Doar violenta. Nu a fost nimic calculat,nimic cerebral. Doar dementa.Nu regasesc nimic normal,sau sa le de.a dreptul ca dupa uciderea militienilor sa le fie taiate organele genitale si plasate in gura,nici spintecarea cadavrelor,etc. Nu pot sa accept si pace. Fiecare cu parerea lui. La fel cum nu cred ca orice nemultumire se rezolva cu o demonstratie.

ai si tu dreptate...si militenii care au tras asupra lor cu AK-urile, au facut-o calculat, cerebral si au folosit forta nu violenta...pentru ca fiind in uniforma albastra aveau voie, pt ca scria in statutul Militiei RSR...de asemenea, era normal nimeni sa nu fie tras la raspundere pt mortii din ultimii 45 de ani, pt ca ei, autorii au executat niste ordine...ce vina au ei??..e de vina RG1, ca-i obliga sa execute ordinele...iar cu demonstratia, iar ai dreptate...pana la urma prostii aia au murit in strada ca au iesit sa demonstreze..cine i-a pus??..puteau sa faca un comitet cetatenesco-tovarasesc si sa se duca la tov Secretar General, sa le expuna doleantele, sa se discute in cadrul CC al PCR, in plenul Marii Adunari Nationale si totul se rezolva...venea ulterior cate o Dacie neagra si-i salta unul cate unul, noaptea de la domicilii...corect si just...tot asa procedeaza si unii acuma. se duc, vorbesc, negociaza si daca nu-i baga nimeni in seama, asta e...nu au avut noroc...data viitoare, poate au...bravo, imi place justetea si limpezimea gandului romanesc ce te anima...nu vreau sa te jignesc,sau sa te supar, dar, nu-i asa ca iti place mamaliga, sau e de vina postul pe care il ai acuma si te impiedica sa te exprimi liber??...

PS si daca tot ai vazut ce face razboiul in Afganistan, Kosovo..etc, poate ai vazut si ce facea inainte de razboi clasa conducatoare care numai printr-un razboi putea fi inlaturata...macar acolo, ca aici erai prea micut ca sa realizezi ce inseamna comunismul si nu am pretentii sa intelegi cam de ce au fost omorati militienii aia doi...apropos, de iubiti ce erau militenii astia, ziel intregi nu vedeai picior de ei pe strada...oare de ce??...chiar asa sa fi fost 20 mil de hoti in tara asta si sa nu-i suporte nimeni???...habar nu ai ce inseamna o tara fara militeni, numai in zielele alea puteai sa vezi asa ceva si uite ca nu s-au intamplat nici talharii nici violuri nici spargeri...din pacate, prea multi din militenii de ieri, vopsiti in politistii de azi, au ajuns acum in functii de conducere si acest aspect se vede cu varf si indesat...numai intr-o tara ca a noastra uitam tortionarii de ieri si ii votam azi, le dam pensii si solde grase si stam cu ei la mese, dupa ce ieri ne indoiau cu pulanul...este incredibil...

[vikkktor]

Cine isi mai aminteste de Radu Chesaru?

de gicacontra
“Povestea lui Radu Chesaru poarta in ea intreaga drama traita de generatia care avea 20 de ani in decembrie 1989. O generatie care a iesit in strada sa-l alunge pe Ceausescu, crezand ca astfel isi va incepe viata adulta intr-o societate noua si libera, dar care a sfarsit apoi alungata din tara, in cazurile cele mai fericite, sau tragandu-si un glonte in piept, cum a fost cazul lui Radu.

In primavara lui 1989, Radu Chesaru, impreuna cu un grup restrans de prieteni, infiinta Asociatia “Vulturul Brancovenesc”, o grupare care isi propusese sa organizeze actiuni impotriva dictaturii comuniste. Radu avea 20 de ani. Pana in momentul arestarii sale, grupul reusise sa distribuie cateva sute de manifeste in diverse locuri din centrul capitalei. La 27 octombrie, Radu era arestat in plina actiune de distribuire de manifeste si adus in Calea Rahovei. Intamplarea a facut ca exact in aceeasi zi sa fiu adus si eu la Bucuresti, de pe arestul Securitatii din Petrosani. O alta coincidenta a fost aceea ca amandoi am fost arestati impreuna cu o fata: eu cu Mariana, iar Radu cu Carmen, cea al carei nume il striga din celula cu numarul 5.

Despre trecerea lui Carmen Rosca prin arestul Securitatii de pe Calea Rahovei aflasem cate ceva de la Mariana. Cele doua impartisera, pe toata perioada de arest, aceeasi celula. Pana la inceputul lui decembrie, fusesera chiar in celula numarul 4 – unde, imediat dupa ele, am fost adus eu, impreuna cu alti trei baieti.

Inainte de a spune mai multe despre Radu Chesaru, o sa zabovesc putin asupra lui Carmen Rosca. La momentul arestarii sale, in octombrie 1989, Carmen era proaspat maritata cu Vlad Rosca, al carui tata, Mircea Rosca, lucra, conform unor informatii aparute in presa din tara, in Serviciul “T” (tehnic) al Securitatii. Imediat dupa arestarea tinerei sale sotii, “viteazul” Vlad a introdus divort, abandonandu-si nevasta in mainile Securitatii. Peste nu foarte multi ani, Vlad Rosca avea sa se numere printre “cei 15 mii de specialisti” pe care Emil Constantinescu ii aducea la putere in 1996 – e drept, si cu ajutorul naiv al ziaristilor de la Romania Libera, printre care ma numarasem si eu. Vlad Rosca avea sa devina ministru al Administratiei Publice in guvernul Conven­tiei Democrate.

Pe Carmen Rosca am intalnit-o o singura data. Era in primii ani de dupa Revolutie. Nu mai stiu exact motivul intalnirii, dar era ceva legat de infiintarea unei asociatii care sa militeze impotriva regimului neo-comunist instalat in Romania sub conducerea lui Ion Iliescu. Eram student in anul I sau II de facultate, se apropia vacanta, iar gandul meu era la apropiata plecare in Franta, unde mergeam vara sa muncesc, pentru a castiga bani cu care sa ma intretin pe timpul anului scolar. De atunci, nu am mai aflat niciodata nimic despre ea.

Radu Chesaru, ca toti ceilalti detinuti politici de pe arestul Securitatii din Calea Rahovei, a fost eliberat pe 22 decembrie 1989, pe la pranz. Nu stiu daca s-a dus acasa mai intai sau a ramas direct pe strazile Bucurestiului in acea dupa-amiaza de 22 decembrie 1989. Cert este ca a participat cu entuziasm la evenimentele de strada din Bucuresti, din acea zi, si ca a fost impuscat in picior, de un glonte “scapat”, se pare, dintr-un elicopter.

Intamplarea pe care o voi povesti mai jos arata ma­su­ra curajului si caracterului lui Radu Chesaru. Parti­cipant si ranit la Revolutie, el a fost invitat la Palatul Cotroceni, alaturi de alte persoane, pentru a primi direct din mana presedintelui Ion Iliescu certificatul de revolu­tionar. Cei care urmau a fi “onorati” au fost asezati in linie, iar prin fata lor trecea Iliescu, pentru a le inmana certificatul si a da mana cu ei, totul gandit ca o actiune care sa dea bine la multime. Cand presedintele a ajuns in fata lui Radu, acesta din urma a dus mainile la spate si i-a spus in fata fostului politruc: “Nu dau mana cu un criminal! N-am nevoie de diploma de lovitura de stat!” Ion Iliescu a inghitit in sec si a trecut mai departe.

Dupa Revolutie, Radu Chesaru s-a inscris foarte curand in PNTCD. Dupa ajungerea taranistilor la putere, in 1996, el a devenit coleg de guvern cu Vlad Rosca, fostul sot al fostei sale colege de arest. Radu fusese numit director de cabinet al proaspatului ministru de Finante Mircea Ciumara. Balbaiala CDR la guvernare, dar mai ales gestul premierului Victor Ciorbea de a-l destitui pe Valerian Stan din functia de sef al Corpului de Control al Guvernului l-au determinat pe Radu Chesaru sa-si manifeste dezacordul in mod fatis, ceea ce a dus la destituirea lui din minister. A ramas in postura de consilier local din partea PNTCD la Primaria Sectorului 1 al Bucurestiului.

Dupa alegerile din 2000, Radu Chesaru se angajeaza la Ministerul de Interne, in functia de redactor sef al secti­ei de radio a ministerului. Om cultivat si inteligent, dar avand o fire independenta si nedispusa la compromisuri, el nu ramane mult timp nici aici. Este silit sa demisioneze, sub acuzatia de “activitate legio­nara”. Activitatea lui “legio­na­ra” din 2000 era cam aceeasi cu activitatea de “propaganda impotriva orandu­irii socialiste”, pentru care Se­- cu­ritatea il arestase in ‘89, in timp ce noua putere “demo­­-cratica” de dupa se multumea sa-l dea afara din functie.

La varsta de 31 de ani, pe 28 septembrie 2001, Radu Chesaru a fost gasit impuscat in piept, in subsolul casei parintesti din apropiere de Piata Aviatorilor. Langa el se gasea un pistol mitraliera de tip AKM. 10 ani de zile se luptase cu morile de vant ale “democratiei ori­ginale”.

Zilele trecute, Adrian Paunescu, un notoriu me­nes­trel al “Epocii de Aur”, a fost inmormantat cu onoruri mi­-litare, ca un adevarat erou national. In decembrie 1989, Paunescu se ascundea, la propriu, de frica revolutionarilor, in timp ce Radu Chesaru era scos din inchisoare si impuscat in picior de un glont ratacit. A fost nevoie doar de 20 de ani pentru ca scara valorilor in societatea ro­ma­neasca sa se rastoarne din nou cu fundul in sus. Astazi, la fel ca inainte de ‘89, “vedeta” este Adrian Paunescu, cel care a slujit regimul comunist, in timp ce de Radu Chesaru nu stie aproape nimeni, exact ca pe vremea cand era inchis in celula 5 de pe Calea Rahovei.

Acum 20 de ani, la varsta de 20 de ani, Radu Chesa­ru a avut curajul sa ridice vocea impotriva regimului comu­nist, cu pretul libertatii, in timp ce Adrian Paunescu, la varsta de 46 de ani, ii canta lui Ceausescu cele mai odi­oase ode de preamarire. Astazi, amandoi sunt morti: unul, impuscat in piept, din dispera­re, celalalt, mort de inima, fiindca era prea gras. Unul a murit ca un martir, celalalt a murit asa cum chiar el a recunoscut ca a trait. Unul a fost inmormantat ca un ilustru anonim, celalalt, ca un erou national.

Veti spune ca Paunescu a avut funeralii pompoase pentru meritele sale literare. Si totusi, nu poezia l-a facut celebru, ci politica – pro-comunista, pe vremea lui Ceausescu, si anti-democratica, pe vremea lui Iliescu. Dupa ce a fost membru al Partidului Comunist inainte de 1989, Adrian Paunescu s-a grabit sa devina membru al Partidului Socialist al Muncii, creat dupa 1990 de fostul lider comunist Ilie Verdet.

In afara de asta, eu nu am auzit de vreun premiu lite­rar international castigat de Adrian Paunescu. Romania Libera scria recent ca Paunescu este vazut ca un erou de oamenii simpli, in timp ce intelectualii continua sa puna sub semnul intrebarii nu doar integritatea lui, ci si valoarea lite­rara a poeziilor sale. Daca ar fi sa ne luam dupa mase, erou este si Vadim Tudor si ar fi si Gigi Becali, iar poezii frumoa­se au scris si Bacovia, si Minulescu sau Sorescu – de ce oare pe ei nu i-a numit nimeni eroi nationali?”

Ce parere ai despre Basescu Traian, si despre situatia de acum Radule?
Ce sfat ne dai acum, dupa 20 de ani?

PS tare imi e teama ca sfatul lui, este sa ridicam pusca de langa el...