Benelli
Posted: Fri Feb 05, 2010 5:18 pm
Dragi vanatori sau aspiranti in deslusirea tainelor acestei frumoase pasiuni va aducem la cunostiinta ca in magazinele Arrow si la distribuitorii nostri odata cu eliminarea accizelor puteti gasi gama completa de arme Baikal, Benelli, Blaser,Browning, Rizzini ,Stoeger si Winchester ,marci a caror distribuitori oficiali suntem in Romania. Daca arma dorita nu o gasiti si poarta una din marcile amintite, puteti comanda orice model prin intermediul retelei de distributie Arrow International.
In sprijinul dumneavoastra, aici veti gasi date despre firmele respective si despre modelele de arme comercializate.
Eventuale intrebari isi vor gasi raspunsul tot in paginile forumului.
Incepem cu
Benelli
Societatea Benelli a fost înfiinţată în 1911 la Pesaro în Italia.
Ideea a aparţinut doamnei Teresa Benelli, o vaduvă ce încarca să le găsească un mijloc de trai celor şase fii: Giuseppe, Giovanni, Francesco, Filippo, Domenico şi Antonio.
Iniţial s-a numit GARAGE BENELLI şi se ocupa de reparaţii autovehicule - maşini şi motociclete. În scurtă vreme firma a fost în stare sa realizeze în atelierele proprii toate piesele de schimb necesare şi în 1920 a fost produsă prima motocicletă a firmei ce folosea un motor creaţie personală - un motor monocilindru de 75 cc adaptat pe şasiul unei biciclete.
În 1921 a fost produsă prima motocicletă originală a firmei - Motoleggera - cu un motor de 98 cc, foarte apreciată de public. Asta a dat posibilitatea firmei să-şi continue investiţiile în noi tehnologii şi a înscris prima motocicletă de competiţie, cu motor de 125 cc, condusă de mezinul familiei, alintat de public Tonino. Conducând o motocicletă de 175 cc, acesta a câştigat patru titluri naţionale italiene între 1927-1931 dar a decedat în 1937 în urma unui accident rutier.
Producţia a continuat ascendent până după Al Doilea Război Mondial. Uzina iniţială a fost complet distrusă în război dar entuziasmul fraţilor a reuşit să o repună pe picioare din cenuşă şi să realizeze în scurtă vreme o motocicletă de mare succes – Leoncino - de 125 cc, care a obţinut importante succese de piaţă şi în curse.
În 1962, uzina avea peste 500 de angajaţi şi producea 300 motociclete/zi însă concurenţa japoneză a dat o grea lovitură firmei. Spiritul inovator nu i-a părăsit niciodată şi la mijlocul anilor “60 lansează o serie de motoare incredibile pentru epocă, cu şase cilindri, de 750 si 900 cc.
Pe fondul crizei economice, familia pierde proprietatea asupra firmei dar aceiaşi fraţi Benelli recidivează ca inovatori, de aceasta dată in domeniul armelor de foc, urmându-şi a doua pasiune: vânătoarea.
În 1967 ei fondează BENELLI ARMI, la Urbino, localitate italiană în care meşteşugul armelor este atestat documentar din 1375, dată la care a început conducerea familiei Montefeltro.
Deşi fraţii avuseseră tentative anterioare de a fabrica arme – o juxtapusă cu cocoaşe exterioare realizată încă în 1920 şi o semi-automată foarte modernă pentru epocă, în 1941, armă cu carcasă de aliaj uşor şi cu multe inovaţii brevetate, firma de motociclete a fost mereu pe primul plan şi aceste modele nu s-au concretizat în producţie.
De la început au avut o viziune mai avansată decat epoca lor, au intuit viitorul armelor semi-automate şi au dorit una care sa poată trage cinci focuri în mai puţin de o secundă, fără dezavantajele armelor semi-automate din epocă şi fără a fi obligaţi să cumpere un patent.
Este de amintit că în epoca respectivă existau arme semi-automate ce funcţionau folosind sistemul cu lung recul al ţevii inventat de J.M. Browning în 1905 şi care era produs si de firme italiene ca Franchi sau Breda precum şi sistemul cu recuperare de gaz produs printre alte firme de Beretta. Ambele sisteme aveau mari lacune şi prezentau deficienţe în funcţionare mai ales odată cu apariţia pulberilor moderne şi a încărcăturilor de gramaje variate.
Inginerul Bruno Civolani pune în practică visul lor inventând sistemul de închizător stabil cu deschidere întârziată comandat inerţial, care se dovedeşte chiar de la debut foarte sigur şi fiabil în exploatare. Putem spune că apariţia acestui sistem a însemnat sfârşitul sistemul lui Browning şi a impulsionat în egală măsura dezvoltarea sistemelor cu recuperare de gaz pentru a le aduce la capacitatea de a trage orice fel de încărcături fără a necesita reglaje suplimentare.
Sisteme cu funcţionare automată care se bazau pe forţa de recul şi mase în mişcare existau în epocă însă niciunul nu reuşea să asigure funcţionarea corectă la armele ce foloseau cartuşe cu încărcături mai mari decat ale unui “pistol de salon”. Ţevile lungi ale armelor de vânătoare şi încărcăturile puternice necesitau o latenţă mare la deschiderea inchizătorului, până în momentul în care presiunea în ţeava scădea la o valoare sigură.
Primul închizător ce folosea această idee era un închizător cu zăvor superior oscilant, model folosit de armele cu sistem cu recuperare de gaz ale epocii. Diferenţa majoră consta în faptul că deschiderea acestuia nu era comandată de forţa gazelor preluate din ţeavă ci de inerţia port-închizătorului. Se obţinea astfel o armă cu un număr mult mai mic de piese în miscare, cu masă mai mică plasată la nivelul ţevii adică un echilibru comparabil cu al vechilor basculante.
În plus, realiza extrem de simplu dezideratul major de a putea trage orice fel de încărcături fără reglaje suplimentare doar printr-un calcul atent al maselor în mişcare.
Sistemul a avut imediat succes iar evoluţia ulerioară a acestuia - “Seria 80” patentată în 1978 – a propulsat firma pe locul II în rândul producătorilor italieni de arme de vânătoare ceea ce a fost de-a dreptul incredibil într-o ţară în care existau sute de producători de arme din care câţiva de mare renume şi cu mare putere economică. În puţini ani, Benelli Armi ajunge să ameninţe supremaţia grupului Beretta, cel mai vechi producător de arme din lume, cel mai important producator de arme italian şi unul din primii ai lumi, “salvat” doar de contractele foarte importante cu armata.
Odată cu modelul 80, Benelli a început să fabrice singură ţevile armelor introducând şi în acest domeniu inogvaţii ca tratementul termic punctual, specific solicitărilor din diferite puncte ale ţevii. Tot acum apar şi ţevile de diferite lungimi, dedicate unei anume vânători, posibil de montat pe aceeaşi carcasă fără problemele armelor cu recuperare de gaz, afectate de variaţiile lungimii ţeviilor.
Fără să se culce pe lauri şi consecvenţi ideii că numai inovaţia continuă le poate menţine statutul, la sfârşitul anilor “80, inginerii de la Benelli lansează noul sistem inerţial, cu închizător cu cap rotativ. Deşi capul rotativ nu era o noutate a fost pentru prima dată când s-a reuşit aplicarea lui la armele lise semi-automate într-o manieră extrem de eficientă. Toate caracteristicile vechiului sistem se păstreză în plus se oferă o siguranţă deosebită la folosirea muniţiilor foarte puternice ce începeau să se impună pe piaţă.
Sistemul este extrem de simplu, fiind compus din doar trei piese, spre deosebire de sistemele cu recuperare de gaz ce folosesc de aproape zece ori mai multe piese. Un alt avantaj este faptul că gazele răman complet în ţeavă, nu mai murdăresc piesele componente şi arma este foarte uşor de întreţinut. Orice sistem cu recuperare de gaz necesită curăţarea pieselor componente de acumulările de funingine pentru ca acesta să funcţioneze iar această manevră este imperios necesară la un număr finit şi relativ mic de cartuşe trase pe când sistemul inerţial poate funcţiona practic la infinit doar eventualele depozite acumulate în camera cartuşului afectându-i funcţionarea.
O altă componetă esenţială a sistemului este siguranţa în exploatare. Închizătorul rotativ este extrem de solid şi poate rezista la presiuni duble faţă de cele de exerciţiu iar aria mare de contact între zăvoare diminuează uzura acestora astfel încât fiabilitatea armelor a ajuns la un nivel incredibil. Pe diferite teste efectuate în uzină dar şi în laboratoare independente s-au putut trage şi 100.000 de focuri până când uzura capului închizător să determine înlocuirea acestuia. Este de reţinut că acest prag al uzurii a fost fixat de Bancul Italian de Probe (unul din cele mai competente şi mai prestigioase laboratoare de testări arme şi muniţii) la doar două zecimi de milimetru tasare între piesele ce realizează înzăvorârea, mult sub limita într-adevăr periculoasă. Chiar şi în aceste condiţii de uzură arma poate funcţiona fără a pune în pericol posesorul. Ca dovadă a solidităţii sistemului, acesta a fost adaptat fără probleme la cartuşele super-magnum 12/89. Variantele camerate în acest calibru pot trage orice cartuş începând de la 28 g şi până la peste 60 grame. Deşi producătorul nu garantează, armele cu acest sistem funţionează chiar şi cu cele mai uşoare încărcături, cele de 24 grame. Tot ca o garanţie a inegalabilei eficienţe a acestei idei revoluţionare, pe lângă armele în calibrul 20, de curând a fost lansată o variantă de arma semi-automată cu funcţionare inerţială în calibrul 28, calibru ce a pus mari probleme fabricanţilor ce au incercat să realizeze arme semi-automate tocmai prin încărcătura foarte slabă.
Cum funcţionează sistemul?
Este compus din trei părţi esenţiale: port-încizător, închizător şi un arc plasat între acestea două. Închizătorul culisează liniar în interiorul port-închizătorului pe ghidaje elicoidale astfel încât mişcarea înainte/înapoi este transformată într-o miscare de rotaţie în ax. Cu arma închisă, trăgând manual de mânerul închizătorului este determinată rotaţia acestuia şi dezăvorărea din lăcaşele practicate în prelungirea ţevii. Sistemul automat face exact acelaşi lucru. În momentul focului arma suferă o mişcare spre înapoi sub acţiunea reculului. Închizătorul este solidar cu ţeava şi are aceeaşi mişcare spre înapoi. Port-închizătorul, a cărui masă a fost atent si exact calculată, rămâne pe loc din cauza inerţiei. Faţă de restul armei suferă o mişcare relativă spre înainte şi comprimă astfel arcul aflat între el şi închizător. În momentul în care mişcarea de recul a armei încetează arcul se destinde şi energia înmagazinată de acesta se descarcă şi împinge violent spre înapoi port-închizătorul, exact pe acelaşi traseu ca în cazul acţionării manuale iar acesta face exact aceeaşi mişcare, roteşte închizătorul şi asigură dezăvorârea. În acest moment deja încărcătura a părăsit ţeava iar presiunea în ţeavă a scăzut la valori complet nepericuloase pentru trăgător. Sub acţiunea aceleeaşi inerţii ansamblul port-închizător + închizător continuă mişcarea spre înapoi, ajutat fiind şi de inerţia tubului cartuş propulsat posterior de explozia gazelor din momentul focului, în timpul acestei mişcări comprimând arcul recuperator plasat în pat. Tot acum se produce şi armarea cocoşului. La finele cursei tubul este ejectat lateral iar ansamblul este propulsat spre înainte de tensiunea acumulată în arcul recuperator, preia un nou cartuş de pe rampa de alimentare, îl conduce în ţeavă iar finalul cursei asigură rotaţia în sens invers a închizătorului şi înzăvorârea în cameră. Arma este gata de un nou foc.
Cum nimic nu este perfect şi acest sistem are două mici dezavantaje.
Unul ţine de funcţionare. Pentru ca arma să lucreze este necesar ca mişcarea de recul să fie oprită eficient adică arma să fie bine fixată în umăr, cu atât mai mult cu cât se trag încărcături uşoare. Este posibil ca în cazul unor epolări deficitare, în special când se trage la verticală, arma să nu rearmeze.
Al doilea este legat de preluarea reculului, similară cu cea de la armele basculante. În situaţia în care se folosesc cartuşe cu încărcături magnum sau super-magnum reculul este violent şi neplăcut.
Sistemul s-a dovedit atât de eficient, de fiabil, de uşor de folosit şi de întreţinut încât a convins mare parte din vânătorii reticenţi în adoptarea unei arme semi-automate care se temeau de complexitatea armelor cu sistem cu recuperare de gaz. Succesul armei a fost atât de mare încât a modificat complet raportul armelor cu ţevi lise în circulaţie. În 20 de ani, în Italia, acestea au trecut de la sub 15% la peste 55% detronând regele bock şi 75% din deţinătorii de arme semi-automate au cel puţin două astfel de arme. Este foarte adevărat ca nu toate sunt Benelli dar este la fel de adevărat că apariţia acestui sistem a impulsionat producătorii de arme cu alte sisteme să le aducă la nivelul de funcţionare-fiabilitate al sistemului inerţial.
Conform zicalei « ţine-ţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape » Beretta a achiziţionat firma Benelli aceasta fiind astăzi un membru cu drepturi speciale al marelui consorţiu.
Inovaţiile nu s-au oprit aici si Benelli a patentat sistemul « crio » de tratament termic al ţevilor, sistem care înseamnă menţinerea ţevilor armelor la temperaturi de -250 grade Celsius pentru aproximativ 24 ore apoi readucerea progresivă la temperaturi normale. În cursul acestui proces se produce o reaşezare a atomilor din structura metalului aceasta fiind mult mai uniformă la final. Ca o consecinţă, pe lângă o rezistenţă mecanică mai bună se adaugă o elasticitate deosebită. Aceasta oferă ţevii capacitatea de a se dilata în momentul focului, de a acumula forţa degajată de explozie şi de a reduce vârful de presiune iniţial. Ulterior, ţeava revine la diametrul iniţial şi restituie energia acumulata elastic gazelor din interior. Asta înseamnă o curbă a presiunilor cu un vârf mai redus dar cu o pantă descendentă mai lina, înseamnă o împingere mai lină şi mai eficientă a încărcăturii, pe o distanţă mai mare din ţeavă, exploatând foarte bine presiunile de lucru ale încărcăturilor moderne dar fără a necesita alezarea la valori mai mari decât standard-ul – aşa numitul over-borre întâlnit la armele cu ţevi “normale”. Asupra încărcăturii de alice forţele se exercită mai progresiv, cu mai puţine alice afectate, cu consecinţe favorabile asupra grupajului.
Nici desenul şi ergonomia armelor nu au fost neglijate şi firma a apelat la studiouri de desen şi de studii ergonomice la proiectarea modelelor actuale. Chiar dacă uneori a rezultat un produs cu aspect futurist armele sunt construite astfel încât toate comenzile să fie foarte accesibile şi simple, acţionabile cu un singur deget, chiar cu mâna înmănuşată.
Materialele moderne au fost mereu în atenţia producătorului italian şi în ton cu tendinţa actuală de reducere a masei armelor. Aliajele uşoare şi materialele compozite sunt deja parte a istoriei firmei. Ca o culme a utilizării acestora din urmă a fost lansat patul Comfortech, o sumă de cercetări şi experimente care au durat câţiva ani şi care au avut ca finalitate cel mai eficient pat din lume în materie de preluare a reculului fără a face niciun compromis la partea de manevrabilitate, la echilibrul sau la masa armei. În această manieră a fost corectată şi acea deficienţă imputata sistemului inerţial – reculul pişcător.
Cu tot avansul tehnologic al firmei, nicio clipă nu a fost uitată valoarea estetică a armelor produse, armele fiind produse atât în variante foarte funcţionale cât şi în variante clasice, adevărate opere de artă. Din când în când, serii limitate de arme înnobilate cu lemn de cea mai bună calitate şi gravuri executate manual de maeştri renumiţi au făcut şi deliciul colecţionarilor cu toată aparenta contradicţie între o arma ultra-modernă, cu funcţionare semi-automată şi o piesă de colecţie.
Odată cu preluarea Benelli, Beretta preia şi drepturile asupra patentelor sistemelor inerţiale şi lansează în producţie un model propriu ce foloseşte mecanica seriei 80 - ES 100 - şi un alt model cu cap rotativ produs la uzinele Stoeger din Turcia, ambele gândite ca arme cu un preţ care să le facă accesibile unui număr mai mare de doritori, ambele foarte bune tehnic şi care si-au câştigat în timp un bun renume. Franchi, firmă italiană recent intrată în grupul Beretta, mizează totul pe reducerea masei şi lansează serii de semi-automate cu mecanică inerţială ce doboară recordurile de masă în lumea armelor. În acest mod, cu o strategie de piaţă complexă şi o viziune de ansamblu a lumii armelor, Beretta reuşeşte să acopere cu arme cu funcţionare inerţială toate segmentele, de la ieftin la scump, de la util la elegant. În timp ce armele cu recuperare de gaz au avut anual câte o inovaţie menită să corecteze din deficienţele imputate sistemului, sistemul inerţial rămâne în uz de peste 30 de ani aproape nemodificat, demostrand calităţile deosebite ale unui proiect de geniu.
Deşi drepturile asupra sistemului inerţial cu cap rotativ au expirat şi au apărut şi alţi producători străini de Grupul Beretta ce-l folosesc, Benelli rămâne liderul incontestat al acestor arme.
Intrarea în casa Beretta a adus inginerii de la Benelli mai aproape de tehnologiile concurente. În acelaşi spirit al inovaţiilor apărute din mâna unor neştiutori în domeniu în care fraţii Benelli au deschis primul lor atelier de reparaţii auto şi au abordat sistemul inerţial fiind nou veniţi în lumea armelor, Benelli abordează domeniul recuperării de gaz. Pentru că o minte neştiutoare este ferită de îmbâcseala acumulării anterioare a ştiinţei, inginerii de la Benelli abordează încă o data problema invers decât tot restul producătorilor din lume şi plasează priza de gaz imediat după camera cartuşului. Ideea nu e nouă dar a fost pentru prima dată când s-a reuşit producerea ei într-o armă eficientă. Problemele legate de presiunile şi temperaturile foarte mari din această zonă sunt depăşite de folosirea unor materiale moderne, foarte rezistente dar şi prin inventarea a ceea ce avea să devina chiar mai cunoscut decât sistemul inerţial: „ARGO – auto regulating gas opereted”. Acesta este un sistem inovator de valvă auto-compensatoare, care se adapteaza singură, fără nici un reglaj suplimentar, la orice tip de muniţie folosită. Adăugată lângă un modern sistem cu recuperare de gaz ce foloseşte un piston auto-curăţitor cu cursă scurtă, totul grefat pe o arma tipic Benelli rezultă o armă care a câştigat în august 1998 cea mai dură competiţie din lume: selecţia pentru o nouă armă în calibrul 12 pentru „US Armed Services”.
Încă o dată moştenirea fraţilor Benelli se face simţită şi Benelli câştigă faimă, prestigiu, vânzări la nivelul celor mai galonate firme ale lumii.
Sistemul ARGO se dovedeşte atât de eficient şi de versatil încât poate fi grefat cu mici adaptări la o armă semi-automată cu ţeavă ghintuită (cu titlu informativ, o astfel de adaptibilitate nu s-a mai reuşit decât având la bază mecanica celebrului Automat Kalashinikov). Diferenţele enorme de presiuni de lucru şi forţe de stăpânit sunt digerate la fel de eficient de sistemul ARGO şi în carabina cu acelaşi nume rezultând una din cele mai eficiente şi precise arme de vânătoare cu glonţ produse vreodată. E foarte adevărat ca beneficiază de ţevile de cea mai bună calitate produse de firma finlandeză Sako dar şi acestea beneficiază de tratamentul CRIO pentru a ajunge la calitatea foarte greu de egalat a armei italiene.
Acelaşi pat Comfortech face deliciul trăgătorilor de glonţ care pot acum trage fără frică calibre recunoscute pentru reculul sever cum ar fi 300 winchester magnum.
Tot pentru prima dată în lumea mare a armelor de serie, Benelli oferă posibilitatea montării pe acelaşi şasiu de ţevi de calibre şi lungimi diferite. O facilitate care este greu de obţinut şi la arme cu repetiţie este oferită astăzi de Benelli la un preţ foarte accesibil. Ca dovadă a eficienţei deosebite a sistemului ARGO, acesta suportă la fel de bine calibre ce pornesc de la 308 winchester la 300 winchester magnum, trecând prin 30+06, 270 şi 300 winchster short magnum, indiferent dacă ţeava are 50, 56 sau 60 cm.
E foarte posibil să existe arme mai precise, mai eficiente, mai fiabile, mai uşoare, mai ergonomice, mai modulare, mai ieftine dar niciuna nu împleteşte toate aceste calităţi în maniera desăvârşită în care o face Benelli.
In sprijinul dumneavoastra, aici veti gasi date despre firmele respective si despre modelele de arme comercializate.
Eventuale intrebari isi vor gasi raspunsul tot in paginile forumului.
Incepem cu
Benelli
Societatea Benelli a fost înfiinţată în 1911 la Pesaro în Italia.
Ideea a aparţinut doamnei Teresa Benelli, o vaduvă ce încarca să le găsească un mijloc de trai celor şase fii: Giuseppe, Giovanni, Francesco, Filippo, Domenico şi Antonio.
Iniţial s-a numit GARAGE BENELLI şi se ocupa de reparaţii autovehicule - maşini şi motociclete. În scurtă vreme firma a fost în stare sa realizeze în atelierele proprii toate piesele de schimb necesare şi în 1920 a fost produsă prima motocicletă a firmei ce folosea un motor creaţie personală - un motor monocilindru de 75 cc adaptat pe şasiul unei biciclete.
În 1921 a fost produsă prima motocicletă originală a firmei - Motoleggera - cu un motor de 98 cc, foarte apreciată de public. Asta a dat posibilitatea firmei să-şi continue investiţiile în noi tehnologii şi a înscris prima motocicletă de competiţie, cu motor de 125 cc, condusă de mezinul familiei, alintat de public Tonino. Conducând o motocicletă de 175 cc, acesta a câştigat patru titluri naţionale italiene între 1927-1931 dar a decedat în 1937 în urma unui accident rutier.
Producţia a continuat ascendent până după Al Doilea Război Mondial. Uzina iniţială a fost complet distrusă în război dar entuziasmul fraţilor a reuşit să o repună pe picioare din cenuşă şi să realizeze în scurtă vreme o motocicletă de mare succes – Leoncino - de 125 cc, care a obţinut importante succese de piaţă şi în curse.
În 1962, uzina avea peste 500 de angajaţi şi producea 300 motociclete/zi însă concurenţa japoneză a dat o grea lovitură firmei. Spiritul inovator nu i-a părăsit niciodată şi la mijlocul anilor “60 lansează o serie de motoare incredibile pentru epocă, cu şase cilindri, de 750 si 900 cc.
Pe fondul crizei economice, familia pierde proprietatea asupra firmei dar aceiaşi fraţi Benelli recidivează ca inovatori, de aceasta dată in domeniul armelor de foc, urmându-şi a doua pasiune: vânătoarea.
În 1967 ei fondează BENELLI ARMI, la Urbino, localitate italiană în care meşteşugul armelor este atestat documentar din 1375, dată la care a început conducerea familiei Montefeltro.
Deşi fraţii avuseseră tentative anterioare de a fabrica arme – o juxtapusă cu cocoaşe exterioare realizată încă în 1920 şi o semi-automată foarte modernă pentru epocă, în 1941, armă cu carcasă de aliaj uşor şi cu multe inovaţii brevetate, firma de motociclete a fost mereu pe primul plan şi aceste modele nu s-au concretizat în producţie.
De la început au avut o viziune mai avansată decat epoca lor, au intuit viitorul armelor semi-automate şi au dorit una care sa poată trage cinci focuri în mai puţin de o secundă, fără dezavantajele armelor semi-automate din epocă şi fără a fi obligaţi să cumpere un patent.
Este de amintit că în epoca respectivă existau arme semi-automate ce funcţionau folosind sistemul cu lung recul al ţevii inventat de J.M. Browning în 1905 şi care era produs si de firme italiene ca Franchi sau Breda precum şi sistemul cu recuperare de gaz produs printre alte firme de Beretta. Ambele sisteme aveau mari lacune şi prezentau deficienţe în funcţionare mai ales odată cu apariţia pulberilor moderne şi a încărcăturilor de gramaje variate.
Inginerul Bruno Civolani pune în practică visul lor inventând sistemul de închizător stabil cu deschidere întârziată comandat inerţial, care se dovedeşte chiar de la debut foarte sigur şi fiabil în exploatare. Putem spune că apariţia acestui sistem a însemnat sfârşitul sistemul lui Browning şi a impulsionat în egală măsura dezvoltarea sistemelor cu recuperare de gaz pentru a le aduce la capacitatea de a trage orice fel de încărcături fără a necesita reglaje suplimentare.
Sisteme cu funcţionare automată care se bazau pe forţa de recul şi mase în mişcare existau în epocă însă niciunul nu reuşea să asigure funcţionarea corectă la armele ce foloseau cartuşe cu încărcături mai mari decat ale unui “pistol de salon”. Ţevile lungi ale armelor de vânătoare şi încărcăturile puternice necesitau o latenţă mare la deschiderea inchizătorului, până în momentul în care presiunea în ţeava scădea la o valoare sigură.
Primul închizător ce folosea această idee era un închizător cu zăvor superior oscilant, model folosit de armele cu sistem cu recuperare de gaz ale epocii. Diferenţa majoră consta în faptul că deschiderea acestuia nu era comandată de forţa gazelor preluate din ţeavă ci de inerţia port-închizătorului. Se obţinea astfel o armă cu un număr mult mai mic de piese în miscare, cu masă mai mică plasată la nivelul ţevii adică un echilibru comparabil cu al vechilor basculante.
În plus, realiza extrem de simplu dezideratul major de a putea trage orice fel de încărcături fără reglaje suplimentare doar printr-un calcul atent al maselor în mişcare.
Sistemul a avut imediat succes iar evoluţia ulerioară a acestuia - “Seria 80” patentată în 1978 – a propulsat firma pe locul II în rândul producătorilor italieni de arme de vânătoare ceea ce a fost de-a dreptul incredibil într-o ţară în care existau sute de producători de arme din care câţiva de mare renume şi cu mare putere economică. În puţini ani, Benelli Armi ajunge să ameninţe supremaţia grupului Beretta, cel mai vechi producător de arme din lume, cel mai important producator de arme italian şi unul din primii ai lumi, “salvat” doar de contractele foarte importante cu armata.
Odată cu modelul 80, Benelli a început să fabrice singură ţevile armelor introducând şi în acest domeniu inogvaţii ca tratementul termic punctual, specific solicitărilor din diferite puncte ale ţevii. Tot acum apar şi ţevile de diferite lungimi, dedicate unei anume vânători, posibil de montat pe aceeaşi carcasă fără problemele armelor cu recuperare de gaz, afectate de variaţiile lungimii ţeviilor.
Fără să se culce pe lauri şi consecvenţi ideii că numai inovaţia continuă le poate menţine statutul, la sfârşitul anilor “80, inginerii de la Benelli lansează noul sistem inerţial, cu închizător cu cap rotativ. Deşi capul rotativ nu era o noutate a fost pentru prima dată când s-a reuşit aplicarea lui la armele lise semi-automate într-o manieră extrem de eficientă. Toate caracteristicile vechiului sistem se păstreză în plus se oferă o siguranţă deosebită la folosirea muniţiilor foarte puternice ce începeau să se impună pe piaţă.
Sistemul este extrem de simplu, fiind compus din doar trei piese, spre deosebire de sistemele cu recuperare de gaz ce folosesc de aproape zece ori mai multe piese. Un alt avantaj este faptul că gazele răman complet în ţeavă, nu mai murdăresc piesele componente şi arma este foarte uşor de întreţinut. Orice sistem cu recuperare de gaz necesită curăţarea pieselor componente de acumulările de funingine pentru ca acesta să funcţioneze iar această manevră este imperios necesară la un număr finit şi relativ mic de cartuşe trase pe când sistemul inerţial poate funcţiona practic la infinit doar eventualele depozite acumulate în camera cartuşului afectându-i funcţionarea.
O altă componetă esenţială a sistemului este siguranţa în exploatare. Închizătorul rotativ este extrem de solid şi poate rezista la presiuni duble faţă de cele de exerciţiu iar aria mare de contact între zăvoare diminuează uzura acestora astfel încât fiabilitatea armelor a ajuns la un nivel incredibil. Pe diferite teste efectuate în uzină dar şi în laboratoare independente s-au putut trage şi 100.000 de focuri până când uzura capului închizător să determine înlocuirea acestuia. Este de reţinut că acest prag al uzurii a fost fixat de Bancul Italian de Probe (unul din cele mai competente şi mai prestigioase laboratoare de testări arme şi muniţii) la doar două zecimi de milimetru tasare între piesele ce realizează înzăvorârea, mult sub limita într-adevăr periculoasă. Chiar şi în aceste condiţii de uzură arma poate funcţiona fără a pune în pericol posesorul. Ca dovadă a solidităţii sistemului, acesta a fost adaptat fără probleme la cartuşele super-magnum 12/89. Variantele camerate în acest calibru pot trage orice cartuş începând de la 28 g şi până la peste 60 grame. Deşi producătorul nu garantează, armele cu acest sistem funţionează chiar şi cu cele mai uşoare încărcături, cele de 24 grame. Tot ca o garanţie a inegalabilei eficienţe a acestei idei revoluţionare, pe lângă armele în calibrul 20, de curând a fost lansată o variantă de arma semi-automată cu funcţionare inerţială în calibrul 28, calibru ce a pus mari probleme fabricanţilor ce au incercat să realizeze arme semi-automate tocmai prin încărcătura foarte slabă.
Cum funcţionează sistemul?
Este compus din trei părţi esenţiale: port-încizător, închizător şi un arc plasat între acestea două. Închizătorul culisează liniar în interiorul port-închizătorului pe ghidaje elicoidale astfel încât mişcarea înainte/înapoi este transformată într-o miscare de rotaţie în ax. Cu arma închisă, trăgând manual de mânerul închizătorului este determinată rotaţia acestuia şi dezăvorărea din lăcaşele practicate în prelungirea ţevii. Sistemul automat face exact acelaşi lucru. În momentul focului arma suferă o mişcare spre înapoi sub acţiunea reculului. Închizătorul este solidar cu ţeava şi are aceeaşi mişcare spre înapoi. Port-închizătorul, a cărui masă a fost atent si exact calculată, rămâne pe loc din cauza inerţiei. Faţă de restul armei suferă o mişcare relativă spre înainte şi comprimă astfel arcul aflat între el şi închizător. În momentul în care mişcarea de recul a armei încetează arcul se destinde şi energia înmagazinată de acesta se descarcă şi împinge violent spre înapoi port-închizătorul, exact pe acelaşi traseu ca în cazul acţionării manuale iar acesta face exact aceeaşi mişcare, roteşte închizătorul şi asigură dezăvorârea. În acest moment deja încărcătura a părăsit ţeava iar presiunea în ţeavă a scăzut la valori complet nepericuloase pentru trăgător. Sub acţiunea aceleeaşi inerţii ansamblul port-închizător + închizător continuă mişcarea spre înapoi, ajutat fiind şi de inerţia tubului cartuş propulsat posterior de explozia gazelor din momentul focului, în timpul acestei mişcări comprimând arcul recuperator plasat în pat. Tot acum se produce şi armarea cocoşului. La finele cursei tubul este ejectat lateral iar ansamblul este propulsat spre înainte de tensiunea acumulată în arcul recuperator, preia un nou cartuş de pe rampa de alimentare, îl conduce în ţeavă iar finalul cursei asigură rotaţia în sens invers a închizătorului şi înzăvorârea în cameră. Arma este gata de un nou foc.
Cum nimic nu este perfect şi acest sistem are două mici dezavantaje.
Unul ţine de funcţionare. Pentru ca arma să lucreze este necesar ca mişcarea de recul să fie oprită eficient adică arma să fie bine fixată în umăr, cu atât mai mult cu cât se trag încărcături uşoare. Este posibil ca în cazul unor epolări deficitare, în special când se trage la verticală, arma să nu rearmeze.
Al doilea este legat de preluarea reculului, similară cu cea de la armele basculante. În situaţia în care se folosesc cartuşe cu încărcături magnum sau super-magnum reculul este violent şi neplăcut.
Sistemul s-a dovedit atât de eficient, de fiabil, de uşor de folosit şi de întreţinut încât a convins mare parte din vânătorii reticenţi în adoptarea unei arme semi-automate care se temeau de complexitatea armelor cu sistem cu recuperare de gaz. Succesul armei a fost atât de mare încât a modificat complet raportul armelor cu ţevi lise în circulaţie. În 20 de ani, în Italia, acestea au trecut de la sub 15% la peste 55% detronând regele bock şi 75% din deţinătorii de arme semi-automate au cel puţin două astfel de arme. Este foarte adevărat ca nu toate sunt Benelli dar este la fel de adevărat că apariţia acestui sistem a impulsionat producătorii de arme cu alte sisteme să le aducă la nivelul de funcţionare-fiabilitate al sistemului inerţial.
Conform zicalei « ţine-ţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape » Beretta a achiziţionat firma Benelli aceasta fiind astăzi un membru cu drepturi speciale al marelui consorţiu.
Inovaţiile nu s-au oprit aici si Benelli a patentat sistemul « crio » de tratament termic al ţevilor, sistem care înseamnă menţinerea ţevilor armelor la temperaturi de -250 grade Celsius pentru aproximativ 24 ore apoi readucerea progresivă la temperaturi normale. În cursul acestui proces se produce o reaşezare a atomilor din structura metalului aceasta fiind mult mai uniformă la final. Ca o consecinţă, pe lângă o rezistenţă mecanică mai bună se adaugă o elasticitate deosebită. Aceasta oferă ţevii capacitatea de a se dilata în momentul focului, de a acumula forţa degajată de explozie şi de a reduce vârful de presiune iniţial. Ulterior, ţeava revine la diametrul iniţial şi restituie energia acumulata elastic gazelor din interior. Asta înseamnă o curbă a presiunilor cu un vârf mai redus dar cu o pantă descendentă mai lina, înseamnă o împingere mai lină şi mai eficientă a încărcăturii, pe o distanţă mai mare din ţeavă, exploatând foarte bine presiunile de lucru ale încărcăturilor moderne dar fără a necesita alezarea la valori mai mari decât standard-ul – aşa numitul over-borre întâlnit la armele cu ţevi “normale”. Asupra încărcăturii de alice forţele se exercită mai progresiv, cu mai puţine alice afectate, cu consecinţe favorabile asupra grupajului.
Nici desenul şi ergonomia armelor nu au fost neglijate şi firma a apelat la studiouri de desen şi de studii ergonomice la proiectarea modelelor actuale. Chiar dacă uneori a rezultat un produs cu aspect futurist armele sunt construite astfel încât toate comenzile să fie foarte accesibile şi simple, acţionabile cu un singur deget, chiar cu mâna înmănuşată.
Materialele moderne au fost mereu în atenţia producătorului italian şi în ton cu tendinţa actuală de reducere a masei armelor. Aliajele uşoare şi materialele compozite sunt deja parte a istoriei firmei. Ca o culme a utilizării acestora din urmă a fost lansat patul Comfortech, o sumă de cercetări şi experimente care au durat câţiva ani şi care au avut ca finalitate cel mai eficient pat din lume în materie de preluare a reculului fără a face niciun compromis la partea de manevrabilitate, la echilibrul sau la masa armei. În această manieră a fost corectată şi acea deficienţă imputata sistemului inerţial – reculul pişcător.
Cu tot avansul tehnologic al firmei, nicio clipă nu a fost uitată valoarea estetică a armelor produse, armele fiind produse atât în variante foarte funcţionale cât şi în variante clasice, adevărate opere de artă. Din când în când, serii limitate de arme înnobilate cu lemn de cea mai bună calitate şi gravuri executate manual de maeştri renumiţi au făcut şi deliciul colecţionarilor cu toată aparenta contradicţie între o arma ultra-modernă, cu funcţionare semi-automată şi o piesă de colecţie.
Odată cu preluarea Benelli, Beretta preia şi drepturile asupra patentelor sistemelor inerţiale şi lansează în producţie un model propriu ce foloseşte mecanica seriei 80 - ES 100 - şi un alt model cu cap rotativ produs la uzinele Stoeger din Turcia, ambele gândite ca arme cu un preţ care să le facă accesibile unui număr mai mare de doritori, ambele foarte bune tehnic şi care si-au câştigat în timp un bun renume. Franchi, firmă italiană recent intrată în grupul Beretta, mizează totul pe reducerea masei şi lansează serii de semi-automate cu mecanică inerţială ce doboară recordurile de masă în lumea armelor. În acest mod, cu o strategie de piaţă complexă şi o viziune de ansamblu a lumii armelor, Beretta reuşeşte să acopere cu arme cu funcţionare inerţială toate segmentele, de la ieftin la scump, de la util la elegant. În timp ce armele cu recuperare de gaz au avut anual câte o inovaţie menită să corecteze din deficienţele imputate sistemului, sistemul inerţial rămâne în uz de peste 30 de ani aproape nemodificat, demostrand calităţile deosebite ale unui proiect de geniu.
Deşi drepturile asupra sistemului inerţial cu cap rotativ au expirat şi au apărut şi alţi producători străini de Grupul Beretta ce-l folosesc, Benelli rămâne liderul incontestat al acestor arme.
Intrarea în casa Beretta a adus inginerii de la Benelli mai aproape de tehnologiile concurente. În acelaşi spirit al inovaţiilor apărute din mâna unor neştiutori în domeniu în care fraţii Benelli au deschis primul lor atelier de reparaţii auto şi au abordat sistemul inerţial fiind nou veniţi în lumea armelor, Benelli abordează domeniul recuperării de gaz. Pentru că o minte neştiutoare este ferită de îmbâcseala acumulării anterioare a ştiinţei, inginerii de la Benelli abordează încă o data problema invers decât tot restul producătorilor din lume şi plasează priza de gaz imediat după camera cartuşului. Ideea nu e nouă dar a fost pentru prima dată când s-a reuşit producerea ei într-o armă eficientă. Problemele legate de presiunile şi temperaturile foarte mari din această zonă sunt depăşite de folosirea unor materiale moderne, foarte rezistente dar şi prin inventarea a ceea ce avea să devina chiar mai cunoscut decât sistemul inerţial: „ARGO – auto regulating gas opereted”. Acesta este un sistem inovator de valvă auto-compensatoare, care se adapteaza singură, fără nici un reglaj suplimentar, la orice tip de muniţie folosită. Adăugată lângă un modern sistem cu recuperare de gaz ce foloseşte un piston auto-curăţitor cu cursă scurtă, totul grefat pe o arma tipic Benelli rezultă o armă care a câştigat în august 1998 cea mai dură competiţie din lume: selecţia pentru o nouă armă în calibrul 12 pentru „US Armed Services”.
Încă o dată moştenirea fraţilor Benelli se face simţită şi Benelli câştigă faimă, prestigiu, vânzări la nivelul celor mai galonate firme ale lumii.
Sistemul ARGO se dovedeşte atât de eficient şi de versatil încât poate fi grefat cu mici adaptări la o armă semi-automată cu ţeavă ghintuită (cu titlu informativ, o astfel de adaptibilitate nu s-a mai reuşit decât având la bază mecanica celebrului Automat Kalashinikov). Diferenţele enorme de presiuni de lucru şi forţe de stăpânit sunt digerate la fel de eficient de sistemul ARGO şi în carabina cu acelaşi nume rezultând una din cele mai eficiente şi precise arme de vânătoare cu glonţ produse vreodată. E foarte adevărat ca beneficiază de ţevile de cea mai bună calitate produse de firma finlandeză Sako dar şi acestea beneficiază de tratamentul CRIO pentru a ajunge la calitatea foarte greu de egalat a armei italiene.
Acelaşi pat Comfortech face deliciul trăgătorilor de glonţ care pot acum trage fără frică calibre recunoscute pentru reculul sever cum ar fi 300 winchester magnum.
Tot pentru prima dată în lumea mare a armelor de serie, Benelli oferă posibilitatea montării pe acelaşi şasiu de ţevi de calibre şi lungimi diferite. O facilitate care este greu de obţinut şi la arme cu repetiţie este oferită astăzi de Benelli la un preţ foarte accesibil. Ca dovadă a eficienţei deosebite a sistemului ARGO, acesta suportă la fel de bine calibre ce pornesc de la 308 winchester la 300 winchester magnum, trecând prin 30+06, 270 şi 300 winchster short magnum, indiferent dacă ţeava are 50, 56 sau 60 cm.
E foarte posibil să existe arme mai precise, mai eficiente, mai fiabile, mai uşoare, mai ergonomice, mai modulare, mai ieftine dar niciuna nu împleteşte toate aceste calităţi în maniera desăvârşită în care o face Benelli.