Cu sprijinul eficient si rapid al colectivului de la Arrow iata ca ajunse si un X-Bolt-ul in dulapul meu: 300 wm, sintetic, negru si urat.
Prima impresie: "Dati-mi, va rog, arma in 300 wm nu pe cea in 223 r!" E una din rarele situatii cand arma in realitate arata mult mai bine si mai finuta decat in poze. Realitatea este ca modelul cu pat de lemn este mult mai frumos si mai bine pus in valoare dar cum mi-am dorit o arma de tavaleala am preferat plasticul. Impresia initiala este ca nu se poate sa fie o arma in 300 wm atat de usoara si de bine echilibrata cu toata teava de 66 cm si patul usor ca un fulg. Punctul de echilibru este exact in jumatea anterioara a magaziei si o poti sustine pe un deget.
Desfacuta bucatele, studiata "la prima vedere", inca mai raman chestiute de aprofundat.
Zice pe ea ca-i facuta de Browning la Miroku. 95% se vede ca-i lucru japonez. Cel putin partile metalice sunt foarte foarte bine finisate cu 1-2 mici exceptii.
Conceptual se vrea o arma simpluta si eficienta. A iesit o arma usurica - 3150 g goala si 3820 g cu luneta - bine echilibrata, un pic prea fina pentru calibrul 300 wm. Ca linie generala, Mauser-ul meu cu teava un pic mai lunga de 50 cm este la fel de lunga, de doua ori mai groasa si cu peste 1 kg mai grea.
Patul vine de la Bell & Carlson dar e o varianta simpla a gamei lor, cu o tusa * data de finisajul crosei si ulucului in DuraCoat...priza foarte buna chiar si cu mana uda dar tare ar fi fost bine sa fie facut pentru oameni mari nu pentru copii - scurt tare si la lungimea de la talpa la tragaci si ca distanta de la crosa la tragaci. Desi patul este foarte precis prelucrat la interior, in uzina s-a practicat si un pic de bedding cu rasina in fata si pe la mijlocul culatei, cinstit dar nu perfect. Oricum, arma se lipeste de pat de parca face vid cand o proptesti la locul ei.
Culata interesanta - o interpretare americano-europeano-japoneza a celei de la Sako, foarte frumos prelucrata si la interior si la exterior, fara nicio urma de scule grosiere. Gauricile pentru suruburile bazelor - 4 la numar dispuse in careu sau in "X" (de unde si numele armei) pe partea anterioara respectiv posterioara a culatei sunt neobisnuite asa multe dar dispar sub baze....arma a venit cu o pereche de baze de la Weaver si cu toate suruburile....de o calitate mult mai buna decat obisnuitele Weaver de 10 $ iar suruburile sunt net superioare.
Montatul e mai greu pana pui primul surub - gaura e data in zona in care culata se arcuieste, perfect in planul longitudinal astfel incat o margine e mai inalta si una mai joasa....surubul se potriveste mai greoi pe "panta" asta dar odata prins se insurubeaza usor, se strange ferm si net. Impresia "la mana" este ca realizeaza, intr-adevar, o montura solida si s-a verificat si-n practica.
Particulara este pozitia surubului posterior de fixare a culatei de suportul magaziei: in fata garzii tragaciului. Tot restul de aici si pana la terminarea suportului sigurantei, plasat in spatele culatei, fiind complet "flotante". Garda si suportul magaziei sunt din aluminiu partial turnat, partial frezat iar suruburile sunt un pic mai subtirele decat la batranul Mauser, de tip Allen, se strang usor, ferm cu un imbus hexagonal normal si nu te lasa sa le strangi mai mult decat trebe. Tot ansamblul este "ingrijorator" de micut si finut.
Inchizatorul e facut din bucati innadite (o metoda reinventata mai nou si care scade mult costurile de productie fara a influenta negativ resistenta armei): capul este dintr-un otel dur, finisat foarte aproximativ si fixat cu splinturi de corpul inchizatorului. Gheara in stil Sako e mica dar eficienta iar expulzorul activ ca la Remington functioneaza foarte bland. Nuturile de inzavorare respecta proportiile generale fiind aparent inguste....cam jumate la latime fata de Mauser dar ceva mai lungi de-a lungul inchizatorului. Se inzavorasc in lacase practicate imediat in spatele tevii dar "armatura" de aici se continua pe toata lungimea culatei. Perfect prelucrate fetele de inzavorare, cu suprapunere peste 85% la testul cu "cerneala". Mic si subtirel este si manerul inchizatorului dar ramane manevrabil cu mana goala si cu manusa tot nu trag. Cursa de numai 60 grade, mai usoara bine decat la Mauser si foarte asemanatoare ca si "impiedicari" cu cea de la Mosin....pleaca dupa un mic hop, apoi merge usor si are inca un hop la final. Inchizatorul lucreaza in culata efectiv "pe perna de aer" facand contact numai la nivelul nuturilor din capul inchizatorului si pe o mica piesa de plastic fixata pe partea inferioara a corpului care are rolul de a tine apasate cartusele in magazie astfel incat capul inchizatorului sa nu le zgarie la miscarea spre inapoi.
Ansamblul percutor e simplu-simplu de tot da' greu de demontat din cauza butonului specific ce permite manevrarea inchizatorului cu piedica pusa. Percutorul este fin, usor, perfect centrat, eficient de fiecare data, cu o cursa scurta si abea sesizabil la percutia la rece.
Arma poseda un sistem particular de asigurare. O siguranta plasata in spatele culatei, abordabila usor cu degetul mare si foarte asemanatoare cu cele de la lisele basculante blocheaza atat tragaciul cat si inchizatorul in pozitie inchis atunci cand este inserata. Pentru a putea manevra inchizatorul cu siguranta inserata trebe apasat un mic butonas plasat la junctiunea intre manerul si corpul inchizatorului. Se actioneaza usor si firesc cu degetul mare in timp ce manerul este actionat cu alte doua degete - lucreaza foarte usor si nu-i nevoie de mai mult chiar si dupa executarea focului si extragerea unui tub tras.
Tragaciul este o cochilie de aliaj usor in care piesele sunt prinse parca in nituri, cum tot asa pare ca e prins si de arma. Nu m-am omorat prea mult dar la prima vedere n-am reusit sa-l fac bucati. 3 parghii chiar exista iar piesele de baza, parghiile 1 si 2 sunt facute din ceva otel serios. Fetele de contact sunt minuscule dar excelent prelucrate, efectiv "oglinda", cu un contact ferm si foarte stabil. Posibilitatile multiple de reglaj declarate de fabricant sunt reprezentate de un surub ce variaza taria tragaciului intr-o gama de circa 1 kg-forta, de la 7-800 g pana la aproape 2 kg dar face asta prin micsorarea suprapunerii fetelor de lucru intre parghiile 1 si 2. La minim, abea se mai suprapun cat un fir de par....n-am avut curaj sa-l las asa desi toate piesele lucreaza foarte ferm, fara niciun joc in carcasa si n-a vrut sa plece de capul lui nici la socuri serioase - testul american legal presupune lasarea armei sa cada de la 1,5 m pe o suprafata dura, in mai multe pozitii de cadere - mie mi-a fost mila sa fac asta pe beton da' am incercat de la 1,8 m pe covor si pe iarba si n-a declansat accidental niciodata. Din fabrica vine reglat exact cum e mai bun compromisul intre finetea declansarii si siguranta executarii focului. Nu-i cel mai grozav tragaci pe care l-am vazut, nici macar cel mai grozav din cate am dar este superior multor tragace ale armelor de vanatoare de azi. Cursa libera ioc, cursa activa ioc, doar pui degetul, strangi si astepti sa plece. Cred ca face deliciul tuturor tragatorilor de lisa care iau prima data o carabina in mana dar pentru gustul meu e un pic prea sec. Nu freaca, nu agata, nu da senzatia ca pleaca atunci cand vrea el si respecta mult ideea generala a armei - arma optimizata pentru folosit la vanatoare.
Teava subtirica si lunga, un pic peste 15 mm la gura si 66 cm lungime, este prevazuta cu 6 ghinturi cu pas scurt - 10 inchi o "spira", desenate finut si foarte exact. S-a dovedit corect prelucrata la interior, cantitatea de cupru lasata pe teava de proiectile fiind infima. Coroana este taiata drept cu o discreta ingropare sub nivel la nivelul gurii tevii.
Magazia de plastic pare cea mai grosiera si mai solida chestie a armei....3 bobite dispuse in stil Steyr, circular - functioneaza perfect la alimentare cu boabe, introducere si scoatere din arma, inchizatorul preia bobitele fluent si fara griji oricat de repede sau incet ar fi manevrat si in orice pozitie a armei. Un lucru rar este constructia interiorului magaziei cu un "umar" ce fixeaza cartusul in pozitie la nivelul umarului tubului si nu la nivelul varfului proiectilului, asa cum se intampla la cele mai multe arme. In acest fel, cartusele din magazie stau perfect la locul lor si varfurile de plumb moale specifice munitiilor de vanatoare nu se mai turtesc in magazie sub actiunea reculului.
Am agatat pe ea o veche IOR 2,5-10x40 pe care o folosesc la testat arme pe o pereche de inele medii si sta la peste 1 cm deasupra tevii. In magazin am putut sa incerc toate lunetele ce le aveau la dispozitie, de la Norconia la Zeiss, trecand prin toata gama Bushnell. O luneta "tactica" nu se potriveste neam la proportiile si linia generala a armei. Niciun obiectiv de 50 sau 56 mm nu se potriveste bine pe arma.
Cel mai bine s-a potrivit Bushnell 6500 2,5-16x40, cea cu obiectiv de 50 mm fiind prea mare. Imi pare o optiune OK daca va ramane o arma "de zi", in stil american. Iar pretul la 6500 la magazin este bine mai mic decat al armei asa ca n-o sa sufar prea tare.
Pentru inele medii patul nu este destul de drept, contactul obrazului cu marginea superioara este discret de tot si prevad niste miscari ale armei fata de mutra foarte ample.
Nu-mi pare rau c-am luat-o, macar pentru ca arma mai usoara nu prea era posibil sa gasesc, cel putin nu la acest calibru. Si teava de 66 nu-i pe toate drumurile. Castiga mult la manevrabilitate unde este bine peste Mauser-e sau semi prin echilibrul mult mai bun si culata scurtuta.
Poze multe sunt aici:
http://s699.photobucket.com/albums/vv35 ... /x%20bolt/
N-am rezistat decat o zi achizitiei si-am scos X-Bolt-ul la treaba. Printre rafale de vant, nori josi si picaturi dese. Am tras din culcat rezemat pe tocul pliat al armei si din genunchi de pe oblonul unui pick-up. Ca sa apuc taurul de coarne am inceput direct cu 14,3 g....n-am fost chiar nauc sa aleg Sako Hammerhead care-s doboratoare si pentru tragator nu numa pentru vanat si am avut cateva Winchester Power-Point de care stiam ca-s mai blandute (am trecut in tabel, din greseala, 820 m/s...de fapt sunt ~800 m/s declarati) apoi am luat-o in ordine de la 9,7, la 13 g trecand prin 11,7. Preferinta neta pentru 180 gr=11,7 g la partea de precizie.
Partile bune:
- trage bine...nu exceptional da' bine si constant bine cu un singur grup peste MOA (adica rasfirat rau, peste 7 cm cu 9,7 g). Nu inghite usurele de 150 gr si m-a cam surprins ca astea mergeau bine cam din toate armele incercate.
- reculul un pic surprinzator: bine tolerabil si aproape perfect liniar. Ma asteptam la ceva mult mai rau. Arma sare de teava in sus mult mai putin decat batranul Mauser da' totusi ceva mai mult decat un Remington Police cu 3 kg mai greu. Nu izbeste foarte sec dar dupa o serie iute de 13 g umarul se resimte. Posibil de tras fara mari griji cam o cutie de cartuse...peste trebe sa fii pasionat tare sau cu pauze lungi. Fara griji in materie de "luneta in freza" din orice pozitie de tragere dar trebe o luneta cu distanta pupilara suficienta cat sa nu stai cu ochiul lipit de obiectiv.
- scoate constant viteze mai mari decat cele declarate de producatori, in special la 11,7-13 g si pentru asta numa teava e de vina
- inchizatorul se misca relativ usor chiar si dupa foc, mult mai usor ca la un clasic Mauser dar nu chiar la fel de usor ca la o Tikka, liderul mondial in domeniu usurintei la actionare a boltului.
- n-am avut niciun fel de probleme de alimentare, direct in camera sau din magazie, cum n-a facut nicio problema la ejectie, percutie, etc...tuburile nu zboara decat la vreo 20 cm de culata iar un cartus plin ce se doreste scos din camera nu reuseste sa-l arunce intotdeauna afara din arma ceea ce iar e OK la vanatoare ca nu mai trebe sa-l cauti prin iarba, doar rastorni arma in palma.
- focul cu teava rece (am incercat de vreo 3 ori dupa perioade de peste jumate de ora de racire si afara erau cam 12-14 grade) merge exact acolo unde trebe daca teava e "murdara" si este urmat de alte doua in acelasi loc. Pentru o arma destinata vanatorii, cand primul sau cel mult al doilea foc sunt importante, asta e chiar bine.
- am ramas reglat pentru 13 g doar pentru ca din astea mai am....urmeaza sa incerc si ceva Scirocco de la Sako sau Accubond de la Winchester de 11,7 g, cartuse care s-au dovedit foarte-foarte precise de-a lungul timpului.
Partile rele:
- patul - mortis trebe o talpa reglabila daca mai vreau sa trag din culcat si un obrazar va fi necesar chiar si cu o montura foarte joasa si luneta cu numai 40 mm obiectiv
- tragaciul - prea lina suprafata aurita, prea sec pentru gustul meu si m-a mai pacalit uneori. E drept ca incep sa ma invat cu el dar inca e suparator sa n-am chiar niciun pic de cursa.
Partile "neutre":
- trebe cam 2-3 focuri la schimbarea munitiei sau dupa curatarea tevii pana ca arma sa intre bine in regim si de viteze si de precizie - n-am fost eu prea catolic si n-am respectat intocmai indicatiile producatorului de tratament al tevii la debut si-am curatat complet tot la 5 focuri trase, de 3 ori, apoi la 10 focuri de alte 2 ori.
- teava nu se incalzeste chiar asa repede cum ma asteptam la numai 15 mm la gura iar incalzirea la serii rapide apare cam de la focul 4-5 si se manifesta prin mutarea punctului de impact la stanga cam 2-4 cm dar pastreaza un grupaj cam la fel de strans si dupa aceasta schimbare - destul de ciudata modificarea pozitiei spre lateral dar nu neobisnuita pastrarea constantei si cu teava calda....alt regim de lucru. Mai ciudat e ca vitezele nu s-au modificat dupa "adaptarea" initiala la cartus chiar si din teava calda-calda. Comportamentul nu este tipic armelor americane ci mai degraba celor germane si austriece si este o alta nota caracteristica armelor de vanatoare usoare.
Avand in vedere lipsa unei pozitii cat de cat stabile ne-am limitat la 150 m la spart niste talere imprastiate pe biuta. Am mai si ratat dar le-am si gaurit la fix. Am tras patru tragatori diferiti, doi dintre noi fiind antrenati bine la 300 wm si poligon si ceilalti doi fiind "tragatori de vanatoare" cu arme in 30-06 - au luat talerul la 150 m din prima, fara probleme dar n-au apreciat deloc reculul si n-au vrut sa traga mai mult de doua focuri fiecare.
Aveti aici rezultatele inregistrate de cronograful plasat la 3 m de gura tevii. Remercabila si intotdeauna prezenta, din orice arma le-am incercat, constanta cartuselor de la Norma. Cu proxima ocazie o sa incerc si ceva RWS si S&B. Nu am poze cu tintele si grupajele pentru ca o aversa de ploaie le-a transformat in hartie buna de reciclat dar arma merge constant sub MOA si chiar la nivel de 1/2 MOA, adica avand grupaje de 3 focuri intre 1,2 si 2 cm.
Una peste alta, se dovedeste o arma gandita si facuta pentru vanatoare si care chiar asa se poarta: usoara, manevrabila ca o lisa, sare singura la ochi si nu-i rea la purtat chiar perioade mai lungi. Poti trage rapid si precis 2 focuri, poate chiar un al treilea daca e cazul. Te poti baza ca primul foc va merge unde vrei si ca eventualele greseli ti se datoreaza integral, ceea ce-mi doresc cel mai mult de la o arma de vanatoare, al doilea lucru fiind masa cat mai mica cand se pune problema de alergat mult.
Dincolo de aspectul gracil si de masa neobisnuit de mica lasa o impresie de soliditate si eficienta reconfortanta pentru un vanator. Banuiesc ca modelele in calibre normale sunt si mai bine echilibrate si mai manevrabile.
Si daca tot amintisem despre preturi, pretul cu care arma este in magazinele Arrow este exact cel din cataloagele europene ba chiar exact cu cel recomandat de producator in USA...chestie foarte reconfortanta
BROWNING X-BOLT
Moderators: Alin C., radu.b, Administrator
Re: BROWNING X-BOLT
Pentru ca ma deranja rau reculul armei, mai ales cu incarcaturile grele cu care prefer sa trag, i-am montat un amortizor de recul balistic (mai pe romaneste: frana de gura). Modelul ales este unul ce nu modifica deloc teava armei, se monteaza in 3 minute si demonteaza in doua, este perfect legal si foarte eficient. Ideea fost super, acum arma a devenit o pisicuta blanda si trage numa "gaura-n gaura". O tinta de 1 cm diametru la 100 m poate fi atinsa perfect, acum depinde numai de tragator nu si de arma.
http://www.youtube.com/watch?v=KpEmpd39NTM
Complet libera de la tragaci spre inainte, abea clinteste...am tras cu cele mai rele, Orix-ul de 13 g si aproape 900 m/s.
http://www.youtube.com/watch?v=KpEmpd39NTM
Complet libera de la tragaci spre inainte, abea clinteste...am tras cu cele mai rele, Orix-ul de 13 g si aproape 900 m/s.
Re: BROWNING X-BOLT
Intre timp am mai testat X-Bolt in 243 w, in varianta cu teava varmint. Munitie Geco SP de 6 g si Norma V-Max de 4,9 g. Cu ambele arma grupeaza in 1,5 cm la 100 m si 5-8 cm la 300 m. Teava grea o face dificil de purtat in teren dar arma chiar trage excelent, direct din cutie, doar cu un pic de reglaj la tragaci.
Foarte recent am avut si o experienta cat se poate de neplacuta.
Arma X-Bolt Hunter calibrul 300 wm. Munitie Winchester XP3 180 gr. De mentionat ca aceasta este munitia "cea mai cea" fabricata de Winchester si foarte recomandata de firma pentru toate armele Browning sau Winchester. Sa nu mai spun ca este si printre cele mai scumpe de pe piata noastra cu ~20 lei cartusul. Neplacut a fost faptul ca arma si munitia nu s-au impacat neam. Cel mai bun grupaj de 3 focuri a fost undeva la 5 cm iar media la 7-8 cm, in mod repetat si din mai multe maini. Dupa demontat si remontat luneta situatia nu s-a imbunatatit cu nimic. Aproape ca am fost sigur ca e optica defecta pentru ca nu-mi imaginam sa mearga asa de prost munitia cea mai cea din arma firmei. Cu atat mai mult cu cat testata dintr-o arma slabuta, in cal. 30-06, a oferit grupaje de exceptie. Ce nu s-a potrivit nu stiu sa va spun.
In disperare de cauza si cu ajutorul unui amic aflat la fata locului, am incercat si EVO de la RWS ... mare surpriza placuta: dupa curatat teava si doar un foc de trecere urmatoarele doua s-au muscat si am incheiat cu un grupaj de 4 focuri in sub 2 cm. A plecat omul linistit acasa dupa ce era pornit sa trimita arma inapoi in magazin.
Foarte recent am avut si o experienta cat se poate de neplacuta.
Arma X-Bolt Hunter calibrul 300 wm. Munitie Winchester XP3 180 gr. De mentionat ca aceasta este munitia "cea mai cea" fabricata de Winchester si foarte recomandata de firma pentru toate armele Browning sau Winchester. Sa nu mai spun ca este si printre cele mai scumpe de pe piata noastra cu ~20 lei cartusul. Neplacut a fost faptul ca arma si munitia nu s-au impacat neam. Cel mai bun grupaj de 3 focuri a fost undeva la 5 cm iar media la 7-8 cm, in mod repetat si din mai multe maini. Dupa demontat si remontat luneta situatia nu s-a imbunatatit cu nimic. Aproape ca am fost sigur ca e optica defecta pentru ca nu-mi imaginam sa mearga asa de prost munitia cea mai cea din arma firmei. Cu atat mai mult cu cat testata dintr-o arma slabuta, in cal. 30-06, a oferit grupaje de exceptie. Ce nu s-a potrivit nu stiu sa va spun.
In disperare de cauza si cu ajutorul unui amic aflat la fata locului, am incercat si EVO de la RWS ... mare surpriza placuta: dupa curatat teava si doar un foc de trecere urmatoarele doua s-au muscat si am incheiat cu un grupaj de 4 focuri in sub 2 cm. A plecat omul linistit acasa dupa ce era pornit sa trimita arma inapoi in magazin.